Psiholog Mihaela Barticel

P.IVA 14268701001

"Nu este ușor să descoperim fericirea în noi înșine, dar nici nu este posibil să o gasim altundeva."
anonim

Emigrează cu casa în suflet. Mutarea într-o altă țară și procesul de adaptare al emigrantului.

Emigrarea este o provocare din toate punctele de vedere deoarece pune persoana în fața unei încercări importante și anume aceea de reorganizare a propriei identități psihice, sociale și culturale.
CESTIM (Centro Studi Immigrazione di Verona), estimează pentru anul 2015, la nivel mondial, 243,6 milioane de emigranți, dintre care 76,1% doar in Europa și ei provin atât din afara cât și din interiorul ei.

Care sunt consecințele acestui fenomen pe plan psihic?
Mai întâi de toate, emigrantul este singura persoană care experimentează ceva unic la nivel psihic și anume o ”dizolvare”, o ”diluare” a propriei identități culturale în noua identitate culturală a țării în care a emigrat. Regăsim aspectul ”fărâmițării” eu-lui în unele tulburări de personalitate, dar în cazul emigranților este vorba de persoane sănătoase și tocmai de aceea se spune că ei sunt singura categorie care o experimentează atât de profund. Acest proces este mai acut la începutul emigării, durează ani, în funcție de particularitățile fiecărui individ, și poate culmina cu integrarea armonioasă în personalitatea individului a acestei experiențe, definitivă ori temporară, sau poate cauza traume.
Voi încerca, pe scurt, să explic de ce experiența emigrării nu este indiferentă în viața unui om și cum pot fi evitate consecințe dramatice, ca de exemplu aceea de a fi ”pe nicăieri” chiar și după mulți ani petrecuți într-o țară străină sau în momentul reîntoarcerii acasă.

Persoana care emigrează experimentează o stare interioară de ”rătăcire”, de pierdere, ca și cum nu ar mai avea un loc stabil. Simte nostalgie de țară, de prieteni, de familie și de tot ceea ce îi dădea stabilitate interioară și siguranță. Uneori dorul și nostalgia sunt mai acute la care se adaugă și conștientizarea faptului că timpul înapoi nu se mai întoarce. Simte că este deprivat de acest timp al său când, de fapt, el îl trăiește în altă parte. Acest aspect al neputinței de a mai repara trecutul îl tulbură profund. Apare singurătatea care devine mai greu de suportat pentru cei care în țara de origine aveau o viață socială solidă (satul, grupul, familia, prietenii, vecinii, colegii de muncă). O experiență de emigrare reușită este aculturația, o formă sănătoasă de adaptare fără a renunța însă la propria identitate culturală. Se numește și identitate biculturală.
Unele persoane consideră că pentru a te integra și adapta la noua cultură trebuie ”să uiți” ce și cum ai fost înainte. Părerile lor se bazează pe idea că odată cu globalizarea și mari mișcări de mase de oameni, individul trebuie să fie suficient de maleabil, deschis, indiferent și modern și să treacă cu ușurință peste orice schimbare din viața lui. Personal, cred că acest lucru este imposibil doarece cultura face parte din identitatea noastră. Și ce este cultura? Este ceea ce dă ordine vieții unui individ, este structura și fundamentul psihicului uman. Casa noastră face parte din această structură și renuntând la ea este ca și cum am renunța la noi înșine. Iată de ce emigrantul pleacă cu casa lui în suflet. În simbologia psihanalitică, casa înseamnă mamă și mama înseamnă casă, siguranță. Așa cum mama când nu mai este o porți în suflet, la fel și casa. Sunt totuși niște diferențe între persoanele care reușesc mai bine sau mai puțin bine în acest proces de emigrare și unele diferențe țin de vârstă, de starea fizică și psihică înainte de emigrare, de legăturile sufletești, de motivația emigrării. Întâlnim în rândul emigranților o tendință generală în modul de a privi și înțelege această experiență. Emigrantul tinde să se gândească, la țara de origine și la cea în care a emigrat, în mai multe moduri dar două moduri sunt extreme și nu favorizează procesul de integrare. Psihicul uman recurge aproape în mod automat la aceste modalități de organizare cognitivă a experienței migratorii. Pe de o parte, unii emigranți iși subestimează țara de origine și idealizează țara de adopție tocmai pentru a-și justifica emigrarea și pentru a mai aplana din suferința provocată de plecare. Pe de altă parte, alți emigranți își idealizează țara de origine și o subestimează pe cea în care au emigrat, crezând că făcând invers ar ”trăda” propria lor cultură și identitate. Alte motive sunt și acelea de a-și justifica o eventuală nereușită a integrării în noua cultură și de a nu suferi și mai mult în momentul reîntoarcerii acasă, evitând în acest mod atașarea de oameni, locuri si noua cultură.

Cum poate fi totuși rezolvată această problemă?
O soluție este adaptare și integrarea, un proces de aculturație, acea identitate biculturală de care vorbeam la început și care nu face decât să îmbogățească personalitatea individului care a emigrat. Există cel puțin două modalități de bază în abordarea acestei probleme. Una este aceea de a ține cont atât de aspectele pozitive cât și de cele negative din ambele țări, pentru că ele există și sunt vizibile. O altă modalitate este aceea de a deveni protagonistul propriei emigrări. Chiar dacă factorii care au împins la emigrare au fost unii externi (politică, șomaj, sărăcie, reîntregirea familiei, imposibilitatea afirmării pe plan profesional, etc.), modul în care se trăiește acest timp din viață, depinde și de o decizie personală. Acest mod se numește Planul Personal de Emigrare, plan care este specific fiecărei persoane și răspunde la întrebările: Ce? Cât? Cum? Casa este acolo unde cineva trăiește în prezent dar este și casa din trecut. Este loc pentru amândouă în structura psihică dacă în ele acel cineva se simte acasă. Persoana își dă putere asupra propriei emigrări: se întoarce sau nu, decide cât timp să stea, pentru ce mai rămâne și pentru ce se întoarce, decide la ce să dea prioritate, etc. O atitudine de evitat este accea de a nu decide nimic, ”a se lăsa dus de val”, crezând că factorii externi au un control total și determinant asupra vieții oamenilor. Și cel care pleacă și cel care rămâne, până la urma, ia decizii în ce privește propria-i viață. El poate transforma experiența emigrării intr-una pozitivă și cu foloase pentru sine sau nu. Experiența emigrării ajută la conștientizarea dureroasă și adevărată a faptului că, într-o zi, orice casă va fi lăsată în urmă, oriunde s-ar afla. Cine a avut o experiență de emigrare reușită afirmă ca acest acest moment a scos la iveală resurse personale de care înainte nu era conștient. Simte că este o altă persoană, mai bogată din punct de vedere cultural, spiritual și uman.


Psih. Mihaela Barticel

Mai multe articole...