Psiholog Mihaela Barticel

P.IVA 14268701001

"Nu este ușor să descoperim fericirea în noi înșine, dar nici nu este posibil să o gasim altundeva."
anonim

Depășirea unui moment dureros cu ajutorul imaginilor

Cine trece printr-un moment dureros și nu poate sau încă nu este pregătit să vorbescă despre acest lucru cu cineva, poate face un simplu exercițiu care îl va ajuta să treacă, momentan, peste această situație. Propun un exercițiu care se face cu ajutorul imaginilor chemate în gând pornind de la un stimul: o poveste. Folosirea imaginilor în relaxare și contactul cu sine este un instrument vechi de terapie și de vindecare. Imaginile mentale au o mare putere, un mare impact asupra noastră. Ele sunt primul limbaj al creierului, conțin nuclee simbolice ancestrale și profunde și evocarea lor poate modifica componența elementelor chimice ale creierului și reactivarea unor procese mentale blocate. Exercițiul cu ajutorul imaginilor poate debloca conflicte interioare vechi și poate ajuta în găsirea păcii și seninătății interioare. Acest exercițiu îl putem face singuri acasă, atunci când trecem printr-un moment dureros și dorim, într-un fel, să ne ajutăm. Mai întâi scriem pe un bilețel ceea ce ne provoacă suferință (un eveniment, un aspect al persoanei noastre, o situație, o impresie generală asupra vieții, etc). După ce l-am scris punem bilețelul în buzunar. Când suntem singuri, la lumina difuză a unei veioze, ne așezăm comod într-un fotoliu sau ne întindem pe canapea. Îmbrăcămintea nu trebuie să ne strângă (curea, blugi, cămașă, etc). Ne relaxăm, respirăm cu calm și începem să citim textul care urmează (pe care l-am imprimat mai întâi). Citim încet, rar ca și cum am spune o poveste unui copil. Când în mintea noastră se formează imagini, ne oprim din citit și ne lăsăm cuprinși de aceste imagini și după aceea continuăm. Când terminăm exercițiul, rămânem în acea poziție pentru cât timp dorim, apoi ne ridicăm și ne reluăm activitatea.

Pentru a descărca exercițiul apasă aici...


Mai multe articole...